Deep Sky este un termen generic folosit de astronomi pentru toate obiectele
de pe bolta
cereasca care nu sunt membri majori ai Sistemului Solar. Spunem membri majori pentru ca
Deep Sky este o categorie destul de elastica si astfel include si asteroizii si cometele,
membri mai mititei ai aceluasi Sistem.
Mai jos vom incerca sa dam cate o definite mai mult sau mai putin extinsa a fiecarui tip
de obiect inclus in categoria Deep Sky. Pentru ca explicatiile de mai jos au luat mai mult
loc decat era proiectat initial, pagina de astrofotografie propriu-zisa este
pagina 2.
Despre ceea ce astronomii numesc Deep Sky
Ca membri ai acestei largi categorii, am putea mentiona:
Desi exista o parere generala ca astronomii se uita la stele, s-ar putea spune ca
stelele singulare nu prezinta prea mare interes pentru astronomii amatori. Exista cateva
exceptii notabile de la aceasta, si am putea preciza doua:
* Stelele Variabile, stele a caror stralucire nu este constanta
in timp
* Constelatiile, observarea constelatiilor fiind cel mai aproape de lucrul pe care oamenii
il inteleg prin "uitat la stele".
Pasul urmator dupa o stea singulara este un sistem dublu sau multiplu, mai multe stele
care orbiteaza in jurul celeilalte, acestea sunt duble fizice, sau care apar aproape
una de alta pe cer, aliniate din pura intamplare, asa zisele duble optice.
Componentele sistemelor duble au de multe ori culori diferite, spre deliciul observatorilor
vizuali. Distantele aparente (unghiul intre directiile in care vedem cele doau stele)
intre componentele sistemelor duble sau multiple variaza de la cateva zeci de " pana la
mai putin de 0.5".
Pentru ca vorbim de astrofotografie, e bine de stiut ca putini amatori fotografiaza
variabile la momentul actual, desi fotometria fotografica (estimarea stralucirii folosind imagini
pe film sau placa fotorgafica) este un subiect destul de interesant. Nici stelele duble
nu sunt un subiect prea fotografiat, atat din cauza separarii mici intre componente,
cat si din cauza ca arata mult mai bine prin telescop decat pe fotografie.
Sunt aglomerari de stele, nascute cam in acelasi timp, si din acelasi nor de H
= nebuloasa .
Roiurile sunt impartite in roiuri deschise si roiuri globulare.
Roiurile deschise sunt alcatuite dintr-un numar destul de mic de stele, de la cateva
zeci la cateva sute. Stelele alcatuind roiurile deschise sunt relativ tinere, unele
roiuri deschise avand varste de cateva zeci de milioane de ani (Soarele are 5 miliarde de
ani in spate). Roiurile deschise "salasuiesc" in planul galactic, deci din punctul de
vedera al observatorilor terestrii, vom vedea multe roiuri deschise in directia Caii Lactee. De aceea, roiurile
deschise se mai numesc si galactice.
Roiurile deschise de dimensiuni aparente mai mari ( M6 si M7, M35, IC4665, IC4756,
M45-Pleiadele, M44- Racul, Roiul Dublu
din Perseu) sunt un subiect favorit pentru astrofotografia prin teleobiective mai
lungi sau mai scurte (135mm-350mm). Pentru a rezolva fotografic un roi globular, ca si pentru
roiurile deschise mai compacte, este necesar un instrument cu focala de peste 600-700mm,
instrument care devine dificil de ghidat.
Roiuri globulare sunt asociatii de pana la 100 milioane de stele, impachetate destul
de strans intr-un "glob" de forma mai mult sau mai mult sau mai putin sferica. Roiurile
globulare, deci si stelele componente, sunt foarte batrane, 8-9 miliarde de ani. Practic,
roiurile globulare contin cele mai batrane stele din univers. Globularele din
galaxia noastra nu sunt asociate
cu planul galactic, ci sunt distribuite intr-un "halou" in jurul galaxiei.
Prin telescoape mai mici, roiurile
globulare apar ca globuri difuze, nerezolvate. Un telescop de 100mm diametru incepe sa
rezolve roiurile mai putin dense (ca M22 sau M4) iar unul de 150mm rezolva de la 30 de
roiuri in sus. Vizual, un roi globular apare ca un "glob de stele", de unde si numele.
In pricipiu, toate nebuloasele galactice sunt alcatuite din acelasi material: 98% (volum)
hidrogen, restul de 2% fiind alcatuit din urme de alte elemente in stare gazoasa (O, C, S)
si silicati in forma de praf interstelar - nisip interstelar.
Doua sunt mecanismele care fac nebuloasele sa straluceasca si astfel le putem imparti in
doua clase:
Nebuloasele de emisie sunt "leagane de stele". Radiatia UV intensa provenita de la
stelele abia nascute din nebuloasa excita atomii din materialul nebuloasei, pentru ca
acestea sa reemita radiatie vizibila in linii de emisie atomice caracteristice . Pentru ca nebuloasele
sunt alcatuite mai mult din H, liniile de emisie ale HII (hidrogen ionizat) sunt
predominante, linia cea mai
intensa fiind de obicei H alfa, 656nm;, rosu inchis, prima linie din seria Balmer.
De aceea, nebuloasele de emisie au culoarea rosie in fotografii. E mult H ionizat pe
acolo.
Suficient de surprinzator, urmatoarele linii ca intensitate sunt doua linii ale OIII
(oxigen dublu ionizat), 496nm si 501nm, aflate in "portiunea" verde a spectrului vizibil.
Pentru a excita oxigenul in stadiul de OIII (deci pentru ai smulge nu unul, ci doi
electroni) temperatura gazului trebuie sa fie destul de mare si de aceea numai anumite
parti ale unei nebuloase de emisie emit in aceste lungimi de unda.
O alta linie de emisie destul de intensa in nebuloase este H beta, 486nm, albastru-cyan.
Nebuloasele de emisie sunt de multe ori asociate cu roiuri deschise,
lucru deloc surprinzator, acolo se nasc stele!
Exemple din aceasta categorie intra M8 -Lagoon sau NGC2237 -Rossete. Alte nebuloase sunt
excitate doar de cateva stele, in acest caz intrand M42 -Nebuloasa din Orion, excitata
de cele patru stele din "Trapez", o grupare de stele in centrul nebuloasei, M8 -Trifid
si NGC 1499 -California.
Culorile Nebuloaselor - Vizual si Fotografic
Un lucru foarte interesant, sesizat de toti observatorii vizuali, este ca daca privim prin
telescop la nebuloasa M42- marea nebuolasa din Orion, nebulozitatea pare a avea o culoare
albastru-cyan, sau poate verzuie. Nu este o iluzie, vedem emisia H beta si OIII. Acest
lucru pare ciudat la prima vedere, la urma urmei, H alfa -rosie- ar trebui sa fie cea mai
intensa linie de emisie. Este adevarat, dar ochiul uman adaptat la intuneric este aproape
orb la culoarea rosie, pe cand culoarea verde si albastra sunt bine sesizate.
Pe de alta parte, filmele foto sunt destul de sensibile la culoarea rosie, dar relativ
oarbe in jurul lungimii de unda a dubletului OIII, o pura intamplare. Astfel, M42
apare rosie in fotografii si albastruie prin telescop.
Nebuloasele de reflexie
Dupa cum le spune si numele, aceste obiecte sunt vizibile pentru ca reflecta lumina
stelara. Pentru ca lumina de culoare albastra este difuzata mai tare decat cea de
culoare rosie (acelasi fenomen care explica de ce cerul zilei este albastru), nebuloasele
de reflexie sunt albastre la culoare. Intensitatea luminii reflectate este destul de
slaba dar telescoapele mari pot strange suficienta lumina pentru ca culoarea albastuie
sa devina vizibila.
De multe ori, nebuloasele de reflexie sunt asociate cu nebuloase de emisie, cum e cazul
in M8 -Trifid. Dar in alte cazuri, nebuloasele de reflexie apar departe
de nebuloase de emisie, cum este cazul lui M78 - o nebuloasa de reflexie stralucitoare
aflata in constelatia Orion, sau IC2118 -Witch Head (nebuloasa cap de vrajitoare,
au americanii astia
o imaginatie...), care reflecta lumina stelei Rigel -beta Orionis. Poate cea mai
cunoscuta nebuloasa de reflexie este nebuloasa Merope, o bucata din complexul nebular
ce inconjoara o parte din stelele roiului deschis M45 -Pleiadele. Conform
Sky and Telescope,
nebulozitatea ce inconjoara Pleiadele nu este parte din nebuloasa originara,
ci doar un nor interstelar care s-a nimerit sa treaca prin regiune si sa reflecte lumina
stelelor roiului.
Nebuloasele Obscure sunt un alt treilea tip de nebuloase, deloc exotice,
dar care se nici nu emit, nici nu reflecta lumina, din simplul motiv ca sunt prea departe de
o stea capabila sa le faca sa emita sau a carei lumina sa o reflecte.
Ele sunt vizibile doar ca "umbre" peste
nebuloase de emisie sau peste fondul stelar al Caii Lactee. O nebuloasa obscura mai
vestita este B33 -Nebuloasa Cap de Cal. B33 este vizibila ca o umbra peste nebuloasa
IC343 -Flame Nebula, nebuloasa de emisie aflata langa si excitata de steaua Zeta Orionis,
cea mai estica stea din cele trei stele ce alcatuiesc Braul lui Orion. De mentionat
ca pentru a "vedea" o nebuloasa obscura, observatorul trebuie mai intai poata vedea
nebuloasa de emisie peste care nebuloasa obscura se interpune
Un fapt putin stiut, care din pacate arata cat de poluat luminos
este cerul oraselor, este ca Calea Lactee este plina de nebuloase obscure, vizibile,
in conditii excelente si dintr-un loc fara poluare luminoasa,
cu ochiul liber sau cu binoclul ca "umbre" peste fondul stelar. Data viitoare cand
va aflati la munte cu binoclul, priviti in jurul roiului deschis M11, acolo se afla doua
sau trei nebuloase obscure usor de sesizat.
Galaxiile sunt ansamble de multe sute de milioane de stele, gaz si praf interstelar, toate
formand tinute laolalta de gravitatia reciproca. O alta componenta a galaxiilor este
"materia intunecata", o componenta invizibila a universului, pusa in evidenta prin mai multe
metode. Ceea ce sete important este ca aceasta "materie intunecata" este pusa in evidenta
doar prin efectul gravitational pe care il are asupra obiectelor dintr-o galaxie sau asupra altor
galaxii invecinate. Cu alte cuvinte, nu simtim decat gravitatia produsa de aceasta compnenta misterioasa a
univesului. Se considera ca 90% din masa universului este stocata in "materia intunecata".
Galaxiile formeaza adevarate "insule in univers" si au diverse marimi si morfologii.
Primul obiect in aceasta categorie este chiar galaxia noastra, Calea Lactee,
o galaxie spirala,
vizibila ca un brau luminos
ce traverseaza cerul in lunile de vara, iarna si toamna. Calea Lactee nu este vizibila
decat din locuri unde stralucirea cerului datorata poluarii
luminoase este relativ mica. De asemenea, nu va uitati dupa Calea Lactee daca cerul
este foarte cetos sau daca Luna este pe cer si este intr-o faza intre Patrare. Din propria
experienta a webmasterului, chiar si pe un cer perfect si negru,
Calea Lactee dispare cand Luna se afla pe cer si faza este mai mare de 50%.
Galaxiile externe galaxiei noastre sunt vizibile ca mici pete difuze, aratand putine
detalii, chiar privite prin telescop. Din punct de vedere morfologic, galaxiile au fost
impartite in:
Eliptice, galaxii de forma elipsoidala -(aprox. de forma unei mingii de rugby),contin numai stele si foarte putin praf si H.
Pentru ca dupa cum am vazut mai sus, stelele se formeaza din H, inseamna ca galaxiile eliptice
nu mai formeaza stele noi.
Spirale, galaxii care arata o structura spirala (brate spirale) in jurul nucleului
central. O galaxie spirala are o forma "turtita", bratele spirale fiind cuprinse intr-un
disk foarte turtit, planul galactic. In mijlocul acestei "farfurii", se
afla un "glob" = bulge = nucleul, alcatuit din stele mai batrane decat stelele din disc.
Aceste galaxii contin o cantitate mare de H si praf interstelar, mai toata in planul
disculului galactic, si formeaza
stele noi la diverse rate. Calea Lactee este o galaxie spirala, dupa cum este si M31 -
Galaxia din Andromeda, cea mai apropiata galaxie mare de Calea Lactee.
Neregulate, care, dupa cum le arata si numele, nu au o forma definita. Galaxiile
neregulate sunt in general putin masive si contin o cantitate limitata de H si praf, deci
formeaza ceva stele. Norii lui Magelan, galaxii satelit ale Caii Lactee, vizibile din
Emisfera Sudica, sunt galaxii neregulate.
Din punctul de vedere al unui observator vizual, s-ar putea spune ca cele mai
spectaculoase galaxii sunt cele spirale. M51 -galaxie in Canes Venatici, este
un exemplu superb de galaxie spirala vazuta "face on"- adica privind de deasupra unuia din
"polii" galaxiei. Un telescop de 150-170mm diametru sau o luneta de 120mm diametru pe un
cer transparent si negru ar trebui sa fie suficient pentru a arata structura spirala a
acestei
galaxii. Privita printr-un telescop si mai mare, galaxia arata magnific.
Revenind la M31, desi este aproape de Calea Lactee si stralucitoare (este vizibila bine cu ochiul liber
chiar daca cerul e mai putin decat perfect), imaginea galaxiei arata frustrant de putine
detalii chiar printr-un telescop bun si mare si pe un cer excelent.
Cometele sunt de fapt membri ai Sistemului Solar. In momentul cand orbita lor
le aduce aproape de Soare, materialul inghetat de pe suprafata cometelor sublimeaza si
astfel ele dezvolta o "coada" vizibila din cauza ca reflecta lumina solara. Cometele, mai ales
cele stralucitoare, sunt aparitii rare. Cometa Hale-Bopp (descoperita in vara lui 1995
si vizibila la latitudini temperate nordice pana in primavara lui 1997) si cometa Hyakutake (
descoperita in iarna lui 1996 si vizibila doar pentru cateva luni in acea primavara), au
fost cele mai recente comete mai stralucitoare, vizibile , e un fel de a zice,
imaginea lor era jalnica, cu ochiul liber chiar si din Bucuresti.
Asteroizii sunt corpuri ceresti cu dimensiuni de la cateva sute de km la cateva
sute de metri, a caror orbita in jurul Soarelui este cuprinsa in general intre orbita
lui Marte si cea a lui Jupiter (centura de asteroizi). Exista si exceptii notabile,
asteroizi cu orbite foarte excentrice care ajung pana in Sistemul Solar interior, adica
pana pe langa Pamant si Venus. Se considera ca un asteroid de acest tip a pus capat erei
dinozaurilor in Cretacic, cand asteroidul respectiv a lovit Pamantul in locul unde
acum se afla Golful Mexic.
Cel mai "popular" asteroid de acest soi este Eros, vizitat de curand de sonda spatiala
NEAR. Pe data de 12 ianuarie 2001 (cu
doua zile inainte de Valentine's Day, americanii sunt nebuni, nebuni...), NEAR a fost
coborat incet pana aprope de suprafata lui EROS si apoi lasat sa "cada". Spre surpriza
echipei care controla sonda spatiala, NEAR a supravietuit si transmite fericit de pe
suprafat lui Eros, cei drept nu imagini, ci date de la magnetometrul aflat la bord.
Asteroizii sunt vizibili prin telescop ca obiecte cu aspect stelar, care se misca
relativ cu stelele vecine, miscarea fiind usor vizibila de la noapte la noapte si
pusa usor in evidenta de fotografii sau desene succesive ale aceleiasi zone.
Inaintati spre "Galerie"
Intoarcerea la pagina principala