Materialul de mai jos face parte dintr-un document ce avea sa constituie prezentarea Astroclubului intr-un album post eclipsa realizat de programul Ora Astrala a Romaniei. Documentul original a fost iconceput de D-na Erika Suhai, presedinta Astroclubului la momentul acela. Materialul de mai jos a fost adaugat ulterior de Zoli Deak.
"Inrerviiurile" au fost realizate la putin timp dupa eclipsa, unele sunt suucinte rapoarte, altele au o incarcatura emotionala intensa, dar credem ca valoare lor ca marturii ale acelei zile de neuitat este inestimabila.
Nota webmasterului:
Lista de mai jos este departe de a epuiza lista membrilor Astroclubului. De asemenea, ordinea interviurilor este pur aleatoare.
In ziua de 11 august 1999 toti membrii Astroclubului Bucuresti, in diverse locuri de pe linia totalitatii, s-au mobilizat sa observe ceea ce foarte putini dintre ei mai vazusera: o eclipsa totala de Soare. Prezentam in continuare impresiile lor:
In ziua eclipsei, in colaborare cu un club de turism si cu autoritatile locale, m-am ocupat de publicul sosit in statiunea Ocnele Mari, de langa Ramnicu-Valcea. Am facut o transmisie in direct pentru un post local de televiziune si am colaborat cu presa scrisa si audio-vizuala romaneasca si straina.
Mai intai incep precizand ca este prima eclipsa de Soare pe care am vazut-o. Locul de observatie a fost parcul Titan, un loc pe care il studiasem cu o zi inainte in scopul de a gasi un spatiu interesant pentru o compozitie cu tema eclipsei. Ma interesa in special biserica din lemn "in stil" Oncesti- Maramures. Sedinta foto nu a decurs conform planului deoarece in zona, odata cu inceputul eclipsei, au inceput sa se adune nori... Desi nu prea am vazut totalitatea, am ramas impresionat de maretia naturii si pot spune ca in acele clipe in atmosfera "plutea" o anume tensiune. Si aceasta deoarece, cu cateva minute inainte de maxim, ne simteam ca pe o alta planeta. In jur totul era plumburiu, lumina dominanta fiind '"metalica", avand o dominanta ca cea de la 2500 m altitudine. Orizontul de S-V era, in timpul maximului, "incendiat", capatand nuante de rosu-ruginiu si portocaliu pana la 25 grade spre zenit. Apoi Soarele si-a reintrat in drepturi, totul revenind la normal. Am "terminat" eclipsa cu un sentiment de mahnire deoarece nu am reusit sa vad sau sa fotografiez perioada totalitatii, dar si cu un sentiment de bucurie ca am fost martor la acest eveniment astronomic.
Eclipsa totala de Soare am observat-o de la Institutul Astronomic al Academiei Romane. Din pacate, vremea nu a fost pe masura unui asemenea eveniment: norii au acoperit in mod repetat cei doi astri privandu-ne, uneori pentru perioade destul de lungi de timp, de contemplarea acestui spectacol unic pe care il reprezinta o eclipsa de Soare. Momentul mult asteptat, faza de totalitate, a fost pentru toti o deceptie: un nor a ascuns privirii splendoarea coroanei solare. Cu toate acestea, desi slabit in intensitate, "inelul de diamant" a razbit prin straturile de nori, reducand putin din dezamagirea generala.
Eclipsa a reusit sa intreaca toate asteptarile. Cu nori sau fara nori, spectacolul a fost gustat de toti privitorii. Pe Dealul Voievozilor de la Targoviste norii au accentuat farmecul evenimentului, jucandu-se putin cu nervii nostri, printr-un continuu "de-a v-ati ascunse-le-a" cu Soarele. Intr-un cuvant: magnific.
Am fost invitat de Adrian Enache ( membru marcant al stroclubului, nn) in gradina lui situata in nordul Bucurestiului unde am avut bucuria si satisfactia observarii acestui fenomen unic in conditii excelente. Observatiile vizuale si fotografice s-au impletit cu schimbul de impresii transformand acest eveniment intr-o amintire de neuitat.
Fiind prima oara in viata cand am observat o eclipsa totala de Soare, ca astronom amator pot spune ca evenimentul respectiv mi-a depasit asteptarile. Cartile citite, fotografiile vazute inainte devenisera deodata - la inceput de totalitate - inexpresive fata de realitatea traita. In momentul intrarii in conul de umbra al Lunii ma aflam la Observatorul astronomic " Amiral V. Urseanu ". Toata lumea (astronomi, reporteri) era adunata pe terasa, cu ochii atintiti la cele doua discuri suprapuse ale astrilor zilei si noptii. Personal, initial nu-mi venea sa cred c-am intrat atat de rapid in totalitate. Desi am fost printre primii care si-au scos ochelarii de protectie, nu am urmarit decat ultima sclipire a inelului de diamant pentru a ramane cu ochii adaptati cat de cat la semiintuneric. Apoi, o gramada de surprize, cel putin pentru mine: In primul rand, cerul era mult mai luminos decat ma asteptasem. Coroana solara forma un halou stralucitor, aproximativ circular, iar la suprafata discului lunar se contura clar focul cromosferei. Am fost surprins sa vad, alaturi de coroana interioara, un adevarat inel roz, adica aproape intreaga cromosfera. Iar despre protuberante, erau uriase! Din cunostintele dobandite anterior mi s-a parut ca ceva nu era in ordine. Era Luna aparent mai mica decat se calculase? Va dura totalitatea mai putin decat se prevazuse? M-am linistit gandindu-ma ca eram intr-o perioada de activitate solara intensa si am facut cateva fotografii, dupa care am inceput sa observ ambianta. Din pacate, o perdea relativ subtire de nori ascundea planetele Venus si Mercur privirilor mele, insa in acelasi timp reflecta culorile atmosferei stralucitoare a Soarelui, creand o imagine foarte frumoasa. M-am uitat de jur imprejur in speranta ca voi vedea o stea; o stea oarecare, dar in plina zi! Chiar daca cerul era in general senin, nu se intrezarea nimic prin atmosfera pacloasa a Bucurestiului, nici macar in directia in care credeam ca se afla Sirius. Am aruncat o privire spre bulevardul "Lascar Catargiu". La ora 14:07, nici un vehicul in miscare ( cu siguranta ca oamenii erau preocupati de acelasi lucru ). Cum toata lumea tacea, am spart gheata: "Vede cineva vreo stea?". A trebuit sa intreb de doua ori ca sa primesc un singur raspuns negativ. Peste cateva clipe o strafulgerare a inelului de diamant a anuntat -luandu-ma prin surprindere- sfarsitul celei mai frumoase si interesante parti a eclipsei. Durata de 142 secunde a totalitatii fusese parca, prea mica.
Pe data de 11 august 1999 am fost la
Centrul OAR Palatul National al Copiilor Bucuresti cu misiune de
protocol pentru invitati speciali. Din acest motiv am fost mai putin
incordata in comparatie cu colegii mei care isi faceau cu infrigurare
ultimile pregatiri. Poate si din acest motiv pe toata perioada
eclipsei m-am simtit excelent, dar la aceasta a contribuit si faptul
ca termometrul de pe terasa Observatorului Astronomic a coborat de la
39(C la 31(C, iar vantul eclipsei mi s-a parut cea mai placuta adiere
pe care am simtit-o vreodata. Am admirat in liniste maretia si tacerea
naturii incremenite in neasteptata noapte, zborul rapid si nelinistit
al porumbeilor, bataia aripilor unui fluture care a urcat pana la
nivelul etajului al VIII-lea unde se afla Terasa Astronomica,
orizontul luminos cu umbre portocalii. Fiindca in apropierea
totalitatii Soarele a fost acoperit de un nor toata lumea urmarea cu
incordare daca se vede ceva, astfel incat strigatul meu "Coroana
solara!" a facut pe unii sa scoata rapid filtrele si sa inceapa sa
fotografieze. A fost atat de frumos incat al doilea inel de diamant a
surprins pe multi cu ochii in aparate, fara filtru, incat din nou
avertismentul meu i-a adus la realitate. Dupa cateva minute, in
spatele meu, a rasunat glasul fiicei mele venita de departe pentru a
admira spectacolul eclipsei "A fost minunat, n-am sa uit
niciodata!". In acel moment m-am simtit rasplatita pentru toata munca
plina de incordare, pentru efort, oboseala, nopti nedormite, pentru
zilele fierbinti cand ne-am pregatit sub un soare de foc, pentru lupta
crancena care a insotit fiecare pas inainte facut pentru pregatirea
eclipsei. Am mai avut o mare bucurie. Urmarind ziarele, am constatat
ca pe linia de centralitate a eclipsei in zona in care au activat
inimosii mei colegi de la Ora Astrala a Romaniei nu s-au inregistrat
cazuri de orbire totala sau partiala. Fac o comparatie cu SUA, cand
la ultima eclipsa totala de Soare s-au inregistrat 1000 de cazuri de
orbire totala si 10000 de cazuri de orbire partiala si simt o mare
fericire, iar apoi adaug: Ne-am facut datoria!
Numarul de cazuri de orbire mentionate de D-na Suhai au fost preluate
din presa romaneasca, care le-a preluat la randul ei, din nefericire
fara verificari mai serioase, din presa de scandal de peste ocean. Din
fericire, numerele nu sunt exacte, numarul de cazuri fiind in
realitate foarte redus. In plus, numerele mentionate se refera la
eclipsa inelara de Soare din 1994.