Fotografia solara impune aceleasi probleme ca si fotografia planetara, cu un
mic si imporant adaus:
Filtrul solar.
Ca si observatiile vizuale la Soare, fotografia solara se face numai prin filtre speciale,
filtre situate in fata obiectivului instrumentului prin care vrem sa fotografiem.
Observarea fara filtru a imaginii solare, vizual sau prin aparatul foto, poate duce la ORBIRE si la distrugerea iremediabila a echipamentului foto. Soarele arde, si inca rau.
Un alt factor de risc este observarea prin filtre folosite in fata ocularului, idee nefericita, filtrele se sparg aproape instantaneu
daca sunt puse in focarul unui instrument si lumina solara poate atinge imediat retina.
Filtrele folosite de astronomi cad in mai multe categorii si anume filtre de lumina alba
si filtre monocromatice- in general filtre H alfa.
Filtrele de lumina alba blocheaza radiatia UV si IR si reduc intensitatea luminii din spectrul vizibil la aprox.
1/100.000 (ND5, "neutral density 5" prin cataloage, acestea sunt filtre pentru observatii
vizuale),
sau la 1/10.000 (ND4) sau 1/1000 (ND3) (ND4 si ND3 exclusiv pentru fotografie).
Filtrele de lumina alba se construiesc fie din sticla optica acoperita cu metal (crom si aliaje), fie dintr-o folie subtire dintr-un
plastic numit Mylar, acoperita cu aluminiu, filtru inventat si patentat de regretatul
Roger Tuthill, oaspete la Eclipsa '99. Exista si materiale alternative, de exemplu filtrul
solar "Baader Astrosolar
Film[tm] construit pe acelasi principiu ca si filtru Mylar, adica metal
depus pe un plastic, dar plasticul nu este Mylar.
Filtrele Mylar sunt mai ieftine, iar culoarea imaginii solare prin aceste filtre este
albastruie.
Filtrele de sticla pot da o culoare mai naturala discului solar, dar in general sunt
scumpe si fragile.
Liceele beneficiare ale programului
"Ora Astrala a Romaniei" sunt detinatoare
ale unui filtru solar de sticla "full aperture"
Thousand Oaks pentru telescopul Meade LX50 de 25 cm primit in cursul programului.
Costul unui filtru de sticla este destul de ridicat, de exemplu filtrul de sticla Thousand
Oaks pomenit mai sus costa 150$.
O a doua categorie de filtre sunt filtrele H alfa, filtre monocromatice cu o banda de trecere de cativa Å centrata in jurul a 6563Å,
prima linie din serie Balmer a hidrogenului. Soarele este facut din H in proportie de vreo 98%, asa ca aceasta linie este extrem de intensa.
Pentru ca cu ajutorul lor se pot observa protuberantele solare-ca si alte detalii
de altfel-,
aceste filtre se mai numesc si filtre de protuberante. Costul filtrelor H alfa este cu atat mai mare
cu cat filtrul este mai "monocromatic". De ex., un filtru H alfa cu banda de trecere de
1.5 Å si diametrul de 100mm costa cam 800$- cumparat de la
Thousand Oaks Optical, pe cand unul
cu banda de trecere de
0.6 Å si diametrul de 100mm,costa cam 6000USD , cumparat de la
Coronado Instruments.
Pentru cei citesc despre fotografia solara urmatoarele expresii sunt bine de stiut:
Filtru full aperture, insemnand ca filtrul acopera tot diametrul obiectivului, ceea ce inseamna ca filtrul trebuie
sa aiba cel putin acelasi diametru cu obiectivul lunetei/telescopului. Chiar si pentru
obiective de diametre medii (20cm), costul unui filtru full aperture din sticla devine
prohibitiv.
Din acest motiv, si nu numai, la instrumentele de diametru mare, in special la reflectoare,
unii astronomi folosesc un filtru off-axis, un filtru cu diametru mai mic
decat obiectivul, care acopera un orificiu circular practicat intr-o masca opaca ce acopera
obiectivul. Spuneam ca motivul acestui truc nu ar fi numai costul.
Motivul pentru care cineva ar folosi un telescop de diametru mare pentru observatii
solare nu este atat diametrul, cat este distanta focala mai lunga a acestor telescoape. Un telescop de
200mm diametru ofera 2000mm de focala la F:10. Perfect pentru fotografie in focar, dar cei
200mm colecteaza cam prea multa lumina pentru fotografia solara, deci este preferabil un
diametru mai mic, obtinut printr-o masca "off-axis".
Revenind la fotografia solara, foarte multi amatori fotografiaza in focar, avanatajul
fiind ca pentru distante focale mai mici de 2m, soarele incape in intregime pe un cadru
al unei pelicule de 35mm. Astfel activitatea solara este usor de monitorizat.
Dar, pentru a obtine detalii ale petelor solare este necesara amplificarea.
Dintre astroclubisti, doar Zoltan Deak fotografiaza in mod sistematic soarele,
in general prin C5-ul pe care il detine, dar ocazional si prin alte instumente.
Mai jos urmeaza o galerie de imagini ale soarelui, insotite de datele tehnice.
Galeria este impartita in doua sectiuni:
Fotografie in focar
Fotografie cu amplificare prin ocular
